Campania de reproducere controlată la ciprinide

Campania de reproducere controlată la ciprinide

Campania de reproducere controlată la ciprinide este în plină desfășurare la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet. Conștienți de importanța acestei activități în asigurarea materialului piscicol de populare pentru relansarea producției, colectivul coordonat de ing. Paraschiv Ion, șeful laboratorului experimental pentru reproducere selectivă, ameliorare și producerea materialului piscicol de populare și dr. ing. Nicoleta Dobrotă, șefă a laboratorului pentru acvacultură și pescuit, lucrează în adevăratul sens al cuvântului „ zi și noapte ”, pentru a onora în totalitate și în cele mai bune condiții comenzile fermierilor.

Astfel după o zi fierbinte de vară, în care multe milioane de larve au plecat către fermieri din județele Botoșani, Iași, Tulcea, Constanța, Ilfov și Argeș, a urmat o noapte la fel de fierbinte, cu introducerea în fluxul tehnologic a unei noi specii. Lucrările s-au terminat ca de obicei, la ora 6:00 dimineața. Rezultatul ” O nouă serie de pui”, care vor pleca spre următorii fermieri, ca o confirmare a calității materialului genetic și a muncii de cercetare aplicativă depuse.